Intre 9 si 13 Octombrie am avut sansa de a participa la congresul anual al EADV (Academia Europeana de Dermato-venerologie). A fost cel de-al 28-lea congres anual al acestei societati stiintifice si s-a desfasurat la Madrid. Ca in fiecare an, Romania a fost foarte bine reprezentata atat ca numar de participanti cat si ca activitate stiintifica.
A fost imbucurator sa aflu ca o tara relativ mica, asa cum este Romania, este atat de bine cotata intr-o organizatie profesionala internationala. Personal, acest detaliu imi confirma observatiile personale privind interesul ridicat al cadrelor medicale din Romania pentru perfectionarea continua si stiinta.
Am fost, ca de fiecare data, bucuros sa intalnesc fosti colegi care acum lucreaza departe, dar si colegi care lucreaza aproape dar (datorita programelor haotice si incarcate) nu ne putem intalni asa des cum am dori. Consider ca partea de networking in cadrul acestor manifestari stiintifice este cel putin la fel de importanta ca segmentul stiintific si educational.
Colaborarile importante, parteneriatele lucrative si prieteniile pe termen lung au inceput, nu de putine ori, pe holurile dintre salile de prezentari in cadrul congreselor EADV.
Si anul acesta am avut onoarea sa primesc o bursa (si vreau sa multumesc companiei Eli Lilly) pentru meritele academice. Bursele sunt acordate unui numar restrans de aplicanti in fiecare an.
Mi-a placut ce am vazut la EADV Madrid, incepand cu organizarea si terminand cu programul stiintific al manifestarii. Sesiunile de lucrari au fost bine gandite, astfel incat o persoana interesata, sa zicem, de tumori cutanate putea sa urmareasca „track-ul” de cutaneous tumors, marcat cu o anumita culoare pe programul oficial, si astfel sa poata participa la toate sesiunile cu acea tematica.
Acum, ca acest congres s-a incheiat, asteptam cu nerabdare simpozionul de primavara EADV (Spring Symposium) care se va desfasura la Porto, in aprilie 2020.